Centrul PAS a demarat campania de toamna de informare a populației despre tuberculoză, organizând traininguri pentru voluntarii care vor fi implicați în activități de informare a populației. În acest an voluntari, care se vor intâlni cu cetățenii la locul de muncă, vor fi 100 de studenți de la colegiile de medicină din Cahul, Ungheni și Orhei, precum și de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”.
Sarcina de bază a voluntarilor nu se rezumă doar la atenționarea locuitorilor orașelor și satelor la simptomele tuberculozei și la îndemnul de a se adresa la timp medicului, ci este de a-i informa pe aceștia despre metodele moderne de diagnosticare și tratament, accesibile în Moldova. Voluntarii vor acorda o atenție sporită descrierii avantajelor noului model de asistență medicală a bolnavilor și familiilor acestora, unde, de rând cu lucrătorii medicali, vor fi implicați asistenți sociali și psihologi. Acest model permite depășirea cadrului de tratament medicamentos tradițional în lupta împotriva micobacteriei de tuberculoză și oferă pacientului întregul spectru de servicii necesare pentru vindecarea definitivă.
Campamia va dura două luni și va include, de asemenea, difuzarea video- și audioclipurilor tematice. Pentru lucrătorii medicali în această perioadă sunt planificate seminare și conferințe, la care se vor discuta modificările din protocolul național de tratament al tuberculozei.