La Chișinău a fost lansat, în premieră, primul studiu la externarea din spital, în care pacienții au fost întrebați dacă sunt sau nu mulțumiți de calitatea serviciilor medicale acordate și prestația lucrătorilor medicali. La studiu au participat 5.524 de pacienți din 55 de spitale din țară – raionale, municipale și republicane.
Scopul principal al sondajului a fost măsurarea gradului de satisfacție al pacienților internați în spital într-un mod comparabil și obiectiv pentru fiecare instituție medico-sanitară publică spitalicească din țară. Exit-pollul măsoară în mod special gradul de satisfacție al pacienților privind calitatea interacțiunii și comunicării cu medicii și personalul medical, gradul de informare cu privire la starea de sănătate, participarea la luarea deciziilor și instruirea privind conduita de după externare, față de condițiile de spitalizare, inclusiv calității alimentării, condițiilor igienice, dotărilor, precum și evaluarea sugestiilor formulate de către pacienții externați privind aspectele care necesită îmbunătățiri în spitale.
Astfel, rezultatele cercetării arată că, în general, gradul de satisfacție al moldovenilor față de serviciile medicale spitalicești este înalt. Pacienții au apreciat toate spitalele din țară cu o notă medie de 8,7 din 10 puncte posibile. Cele mai apreciate instituții medicale de către pacienți sunt cele republicane, care în medie au cumulat o medie de 9,1 puncte, cele municipale – 8,8, iar spitalele raioanele – 8,6. Alte 48% dintre spitalele republicane și municipale, precum și 29% dintre cele raionale au fost apreciate de pacienți cu note mai mari de 9.
Indicatorul integrat privind gradul de informare al pacientului este de 64,4%. Pacienții au spus că informațiile oferite de cadrele medicale au fost foarte clare și detaliate și clare și suficiente pe șase aspecte: diagnosticul stabilit, intervențiile și procedurile medicale care le-au urmat în perioada spitalizării, tratamentul administrat, riscurile și consecințele acestuia, alternativele de tratament și concluziile și recomandările medicului. Însă variația acestui indicator este destul de mare – de la 99% pentru unele spitale la 2,8% - pentru altele.
În acest context, 76% dintre pacienții intervievați au declarat că au participat la luarea deciziei privind tipul de tratament administrat. O pondere mai mare, de 80% se observă printre foștii pacienți ai spitalelor municipale. În funcție de spital însă răspunsurile afirmative ale pacienților au variat la acest capitol între 100% și 26%.
Întrebați dacă au luat parte la decizia privind tratamentul administrat, atunci în cazul spitalelor republicane, cei mai informați în acest sens sunt pacienții care s-au tratat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. 100% dintre respondenți au răspuns cu „da”. La cealaltă extremă se află Spitalul Clinic Republican, Institutul de Cardiologie (cu 38% dintre răspunsuri afirmative) și Institutul Mamei și Copilului cu doar 46% de răspunsuri afirmative. În schimb, pacienții spun că în general sunt tratați cu bunăvoință și respect de cadrele medicale. 90% au menționat acest lucru. Totuși, pacienții afirmă că în spitalele republicane și municipale atitudinea personalului față de ei este mai bună decât a lucrătorilor medicali din raioane.
În cadrul acestui studiu, pacienții au fost rugați să-și evalueze starea de sănătate la internare și externare. 23% au menționat că s-au însănătoșit, 57% - că starea de sănătate s-a îmbunătățit, 16% - că s-a îmbunătățit puțin și doar 3% au considerat că starea de sănătate a rămas fără schimbări sau chiar s-a înrăutățit.
De asemenea, 86% dintre respondenți au spus că sunt mulțumiți de curățenia din spitale, 82% - că sunt mulțumiți de condițiile hoteliere și 80% - de alimentație.
La capitolul propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea calității serviciilor și a condițiilor din spitale, fiecare al patrulea respondent a menționat că în spitale este necesar să fie îmbunătățite condițiile igienice și infrastructura spitalului, 20% au menționat lista medicamentelor disponibile, 18% - calitatea alimentației, 10% - atitudinea personalului.
„Acest studiu arată că pacienții din Moldova sunt, în medie, destul de mulțumiți de calitatea serviciilor medicale prestate de către spitalele din țară, iar acest lucru se vede în notele mari acordate la externare. Datele comparative obținute în urma acestui exit-poll dau posibilitate spitalelor să își identifice lacunele și să stabilească ținte pentru creșterea calității. Totodată, exit-pollul este un instrument de feedback primit de la utilizatorii de servicii medicale, care le oferă acestora posibilitatea de a face o alegere informată a spitalului în care vor să se trateze”, afirmă Stela Bivol, director al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).
La rândul său, secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca a declarat că datele exit-pollului sunt îmbucurătoare, dar oarecum surprinzătoare. Oficialul a adus exemplul petițiilor parvenite la linia verde a ministerului, unde pacienții se arată nemulțumiți față de o serie de aspecte, inclusiv în spitalele care, potrivit studiului, au obținut evaluări înalte ale satisfacției pacientului.
„Cu regret situația în realitate este alta. Aparent noi avem niște tendințe pozitive care trebuie apreciate și vorbite, dar pregătindu-mă de acest eveniment am solicitat datele de la linia verde a Ministerului Sănătății și acolo avem un pic alt tablou. Cred însă că acest studiu este un exercițiu bun și el trebuie repetat după aceeași metodologie de către instituții și atunci vom avea un tablou mult mai obiectiv”, a declarat Boris Gîlca.
În ultimii ani, accentul sistemului de sănătate se focusează tot mai mult pe pacient, de aceea legătura dintre acești doi actori și feddbackul primit de la bolnavi este foarte important, a precizat și Irina Guban, specialist în probleme de sănătate în cadrul Băncii Mondiale la Chișinău.
„Studiul într-adevăr este unul destul de pozitiv, dar să nu ne relaxăm. O explicație a acestor rezultate poate fi și faptul că în acest domeniu există asimetrie de informație, ceea ce înseamnă că pacientul nu întotdeauna știe sau conștientizează ce calitate trebuie să aibă serviciile medicale. De aceea mi-aș dori să înțeleg de la manageri de ce atunci când discutăm, ei ne vorbesc despre multe probleme, iar când vedem acest studiu constatăm că pacienții sunt satisfăcuți. Sau nivelul de conștientizare a pacienților este la un nivel foarte jos sau sunt anumite lucruri pe care noi nu le-am luat în considerare”, a declarat Irina Guban.
La evenimentul de astăzi au participat reprezentanți din conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Comisiei Parlamentare protecție socială, sănătate și familie, reprezentanții Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, ai Băncii Mondiale, CNAM, directorii spitalelor publice.
Contextul proiectului „Promovarea responsabilității sociale participative pentru un sistem de sănătate performant”
Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) implementează proiectul „Promovarea responsabilității sociale participative pentru un sistem de sănătate performant”, finanțat de către Banca Mondială prin intermediul Parteneriatului Global pentru Responsabilizare Socială. Proiectul are drept scop sprijinirea efortului Guvernului de a îmbunătăți guvernanța în domeniul sănătății, de a spori eficacitatea dezvoltării sectorului de sănătate și de a abilita cetățenii prin intermediul creării unui mediu favorabil pentru intervențiile de responsabilizare socială în Moldova. Proiectul își propune să sporească participarea cetățenilor, cunoașterea și utilizarea mecanismelor convenționale prin promovarea transparenței și a implicării civice, astfel încât aceștia să poată înțelege ce înseamnă o instituție medicală performantă și să poată lua decizii mai bune în ceea ce privește alegerea instituției medicale și calitatea îngrijirii pe care să o ceară de la aceste instituții.
Notă: Sondajul de opinie a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea responsabilității sociale participative pentru un sistem de sănătate performant”, implementat de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu suportul financiar al Băncii Mondiale/Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială. Colectarea și analiza primară a datelor a fost realizată de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS AXA”.
În cadrul studiului au fost efectuate 5.524 interviuri printre pacienții externați din cele 55 spitale (raionale, municipale și republicane), cu excepția celor din regiunea transnistreană. Cercetarea a avut loc în perioada 20 martie – 23 mai, 2018.
Studiul poate fi accesat aici.