Studiul propune o abordare inedită la problema erorilor medicale și anume sistemul de despăgubire în lipsa vinei. Am discutat cu expertul Juozas Galdikas despre ce presupune sistemul de despăgubire în lipsa vinei, cum ar putea fi implementat în Republica Moldova și ce impact ar putea avea asupra pacienților, dar și a lucrătorilor din domeniul Sănătății.

Domnule Galdikas, în Republica Moldova se discută de mult timp despre necesitatea dezvoltării unei baze juridice pentru reglementarea erorilor medicale, dar deocamdată suntem doar la nivelul inițiativelor și al cercetărilor. Poate că există și documente care încă nu ne-au fost prezentate. Ați putea să ne vorbiți despre acest subiect?

Desigur, în cadrul acestui studiu (LINK AICI) am abordat soluționarea problemei privind despăgubirile medicale dintr-o perspectivă diferită. Și anume din perspectiva drepturilor omului. Și sistemele care funcționează în Uniunea Europeană, și cele care funcționează în Republica Moldova, au și ar trebui să aibă drepturile omului în prim-plan. În Lituania, problema acordării despăgubirilor pentru erorile medicale a fost discutată timp de 10 ani înainte să aplicăm sistemul de despăgubire care nu implică dovada vinei. Noi am avut timp de 20 de ani o lege foarte strictă, care se concentra pe pedeapsă, dar ea nu a funcționat.

Așadar, atunci când societatea din Lituania a început să dezbată această problemă, noi am ales să ne concentrăm în primul rând pe drepturile pacienților. Datele statistice la nivel mondial arată că 15% din prejudiciile cauzate pacientului în timpul acordării serviciilor medicale apar din vina unei persoane fizice – fie a unui medic, fie a unei asistente medicale. 85% din prejudicii sunt cauzate de managementul deficitar, a lipsei de medicamente, a echipamentului defectuos etc, dar nu a personalului medical. 

Prin urmare, măsurile luate privind răspunderea ar trebui să fie adecvate. Astfel am concluzionat că sistemul fără dovada vinei răspunde acestor nevoi. Noua Zeelandă a implementat acest sistem acum 40 de ani, țările scandinave – de mai bine de 20 de ani. Sistemele lor funcționează excelent, societatea medicală este mulțumită, cheltuielile sunt mult mai mici, iar calitatea serviciilor este mult mai bună. Pentru că atunci când în Lituania funcționa acea lege strictă, se întâmplau situații care periclitau încrederea pacienților în sistemul medical. Unii lucrători medicali puteau să scoată foi din istoricul medical al pacientului, să adauge sau să șteargă informații. Prin acest sistem noi nu ne propunem să soluționăm problema erorilor medicale. Acesta nu este focusul nostru. Poate ar trebui să existe mai multe discuții despre erorile medicale, dar cum spuneam, ele reprezintă doar 15%. De fapt, problema este alta – drepturile pacienților trebuie respectate, iar sistemul scandinav care funcționează de 4 ani și în Lituania și pe care îl propunem și Republicii Moldova abordează exact această problemă. 

Aș vrea să rămânem totuși puțin la problema erorilor medicale și vreau să vă întreb de ce este important pentru sistemul de sănătate să reglementeze domeniul erorilor medicale? Cum va ajuta reglementarea acestui domeniu instituțiile medicale, medicii și, în același timp, pacienții?

Lipsa reglementărilor și menținerea situației actuale înseamnă că medicul nu este protejat împotriva erorilor cauzate de diferiți factori, cum ar fi lipsa echipamentelor medicale, lipsa medicamentelor sau imperfecțiunile științei medicale în sine. Dacă în cazul medicilor de practică generală există un risc redus pentru pacient, atunci pentru specialiștii din reanimare și chirurgie, riscul de a greși sau de a efectua proceduri sub-sdandard este foarte mare. În trecut, unele intervenții medicale erau imposibil de realizat din cauza lipsei echipamentelor. Acum, însă, medicina a evoluat, există echipamente moderne, numeroase intervenții noi, iar asta înseamnă că și riscul de a greși este mai mare.

Ceea ce este întâmplă, în consecință, este că medicii încearcă să se protejeze de o posibilă eroare pe cont propriu. Și în loc să recomande o consultație la un specialist, recomandă patru, în loc să prescrie un medicament – prescriu trei. Bine, dar cine plătește? Compania Națională de Asigurări în Medicină. Sau pacientul din propriul buzunar. Dar cine până la urmă suportă cheltuielile? Noi, societatea, pentru că fondurile CNAM se formează din banii noștri. În consecință, cheltuielile cresc, iar problema rămâne nerezolvată. 

Din acest punct de vedere, noul sistem oferă doar beneficii: din punct de vedere financiar, întreaga societate câștigă; pacienții câștigă pentru că încep să primească compensații fără îndelungate procese de judecată, fără să plătească un avocat și fără să aștepte ani întregi soluția instanței.

Haideți să dezbatem mai mult acest model. Ar fi acest model cea mai bună soluție pentru Republica Moldova?

Dacă poate acest model să reprezinte cea mai bună soluție pentru Republica Moldova, urmează să decidă Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova. Rolul meu a fost să propun experiența țărilor scandinave din ultimii 20 de ani, dar și a Lituaniei în ultimii 4 ani, adaptat la specificul Republicii Moldova.

În ce constă mai exact acest model?

Există trei aspecte principale: în primul rând, orice pacient are dreptul să depună o plângere sau o cerere dacă consideră că i-a fost adus un prejudiciu sănătății în timpul acordării asistenței medicale.

Unde poate pacientul să depună o plângere? Către o comisie, creată la inițiativa Ombudsmanului Republicii Moldova. De ce în cadrul Ombudsmanului? Pentru că această comisie ar trebui să fie cât mai independentă de instituțiile politice, medicale și financiare în luarea deciziilor. Comisia ar trebui să includă reprezentanți ai două organizații medicale, doi reprezentanți ai organizațiilor pacienților și doi reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care se ocupă de drepturile omului, de exemplu, Sindicatele.

Comisia este gestionată de o persoană numită de Ombudsman. Această comisie primește plângerea, examinează ce probe există. Apoi, dacă este nevoie, dar experiența arată că este, va fi solicitată opinia unor experți din rândul experților numiți de Ministerul Sănătății care vor analiza toate datele de la instituția medicală unde pacientul crede că a fost prejudiciat și vor formula o opinie în scris - dacă a fost sau nu a fost prejudiciat pacientul. Membrii comisiei și experții trebuie să fie plătiți pentru munca pe care o depun, pe oră, conform unor coeficienți.

De asemenea, comisia dispune de un tabel special în care este indicat un punctaj pentru diferite tipuri de prejudicii și se ia în calcul inclusiv gravitatea prejudiciului suportat. De exemplu, un anumit prejudiciu este echivalent cu 100 sau cu 500 de puncte. Aceste puncte au o valoare prestabilită. Propunerea în cadrul studiului este ca un 1 punct să fie egal cu 500 de lei. De ce 500? În Lituania, un punct este echivalent cu 100 de euro, adică 2.000 de lei. Dar bugetul CNAM din Lituania este de patru ori mai mare decât cel am CNAM din Moldova, așa că am pornit de la exemplul Lituaniei. În cele din urmă, se obține o sumă în lei care este plătită pacientului. Banii se acumulează în cadrul unui fond special. În Lituania, în contul acestui fond sunt astăzi aproximativ 9 milioane de euro. Acesta se formează din contribuțiile tuturor instituțiilor medicale, private și de stat, care plătesc un anumit procent din veniturile totale ale anului precedent.

Din veniturile lor proprii?

Da, medicii de familie, asistența medicală paliativă și serviciile asistenților medicali contribuie cu 0.1% din veniturile lor, toate celelalte - 0.2%. Ce rezultă într-un an? Într-un an, toate instituțiile medicale din Lituania, care sunt peste 3.000 în total, contribuie la acest fond cu 3,5 de milioane de euro. Cheltuielile pe an, pe baza experienței Lituaniei din ultimii patru ani, sunt de aproximativ 700.000 de euro. Deci, banii în acest fond se acumulează. Desigur, nimeni nu poate prevede ce se va întâmpla anul următor. 

Este important de menționat, de asemenea, că în Lituania pacientul trebuie să depună cererea de acordare a prejudiciului în decurs de un an de când a aflat că a fost prejudiciat, dar nu mai târziu de trei ani de când presupusul prejudiciu a fost produs. În alte țări nu există astfel de restricții, dar în modelul scandinav și în cel lituanian există. 

Vă rog să ne spuneți cum au fost instruiți medicii și pacienții să folosească această oportunitate de a cere compensații? S-au făcut campanii de informare?

Vă spuneam că Lituania a avut nevoie de 10 ani ca să facă această reformă, iar în 2018 noua lege a fost votată în Parlament, iar la 1 ianuarie 2020 a intrat în vigoare. Dacă este să vorbim despre informare, atunci consider că este responsabilitatea Guvernului și a Ministerului Sănătății să aducă această informație la cunoștința publicului. 

Sistemul de compensare în lipsa greșelii, așa cum poate fi dedus și din denumirea lui, nu implică demonstrarea vinei. Ați putea să explicați mai exact cum are loc acest proces de despăgubire și stabilire a compensațiilor de care pacientul urmează să beneficieze? Greșeala nu este demonstrată, însă pacientul este totuși despăgubit.

Exact, esența este următoarea - comisia și experții pe care îi angajează nu analizează acțiunile lucrătorului medical pentru a-l pedepsi. Sistemul se concentrează doar pe prejudiciul cauzat pacientului și încearcă să evalueze cât mai corect acest prejudiciu. Acesta este elementul distinct al acestui sistem și el are deja un impact foarte pozitiv asupra lucrătorilor medicali și, de asemenea, asupra cheltuielilor din Sănătate.

Ce poate face pacientul dacă nu este de acord cu decizia comisiei – fie cererea este respinsă, fie nu este mulțumit de mărimea compensației acordate?

În ceea ce privește acest aspect, fiecare țară este liberă să reglementeze așa cum consideră că este mai corect. Aici este decizia fiecărei țări. Experiențele sunt diferite. Unele țări permit pacienților să se adreseze în instanță la orice etapă, altele doar după decizia comisiei.

În Lituania, în acești patru ani de la implementarea noului sistem, au existat cinci procese, dar în niciunul dintre ele tribunalul nu a schimbat decizia inițială a comisiei, ceea ce demonstrează că deciziile comisiei, luate pe baza documentelor disponibile, au fost corecte. Iar asta înseamnă că sistemul funcționează. Adesea se spune că acest sistem ar putea funcționa doar în țările occidentale, nu în țările care au făcut parte din fosta URSS. Totuși, Lituania a demonstrat că este posibil.

Cum au primit instituțiile medicale decizia de a plăti compensați în acest fond?

Legislația veche obliga instituțiile medicale să se asigure, atâta doar că asigurările funcționau atunci prin intermediul companiilor de asigurări private. Numai că se întâmpla în felul următor – din cele 100% resurse primite de la instituțiile medicale, companiile private plăteau compensații de doar 5%, iar restul 95% din bani rămâneau la ei. Și toată lumea înțelegea că acest lucru este greșit, pentru că banii aceștia erau ai companiei de asigurări publice lituaniene. Experiența a arătat că banii pur și simplu plecau din sistem și nu exista niciun impact pozitiv, mai ales că companiile de asigurări îi căutau pe cei vinovați. Dar dacă vina era a instituțiilor medicale? Acest sistem funcționează și el pe principiul solidarității. Toate instituțiile medicale contribuie cu un procent fix, iar pacienții care au fost prejudiciați, primesc compensații. Poate că există instituții medicale care funcționează perfect și, cu toate acestea, contribuie la bugetul comun. Așa funcționează solidaritatea.

Noul sistem a dus la o creștere a cererilor din partea pacienților de a fi despăgubiți?

Nu avem date foarte exacte, din cauza că ultimii ani au fost puternic influențați de pandemia COVID-19. Instituțiile medicale au fost o perioadă închise, apoi au întrat regim normal de funcționare. Deocamdată nu există date clare, care să nu fie influențate de anii pandemici. 

În contextul obținerii Republicii Moldova a statului de țară candidat pentru aderarea la UE, de ce este important să reglementăm acest domeniu? 

Pentru că drepturile omului sunt prioritare, conform Constituției Uniunii Europene. Și orice țară membru trebuie să respecte aceste prevederi. Chiar dacă Uniunea Europeană nu se amestecă în domeniul Sănătății, decât în câteva domenii cheie cum ar fi dispozitivele medicale, formarea medicală, în domeniul transfuziilor de sânge, a transplantului și a altor câteva domenii, drepturile omului interferează cu toate sistemele. Este puțin probabil ca vreo îmbunătățire a oricărui sistem să se simtă chiar a doua zi după adoptarea legii. Va dura ceva timp, dar experiența altor țări arată că acest sistem trebuie implementat, pentru că va aduce doar beneficii. Stresul la locul de muncă se va reduce, la fel și cheltuielile nejustificate. Dacă ne dorim o țară democratică, o societate sănătoasă, trebuie doar să adoptăm experiența altor state. Mai ales că ea nu costă nimic. 

Prin urmare, soluționarea acestei probleme din perspectiva drepturilor omului este posibilă și poate fi implementată fără investiții financiare suplimentare guvernamentale, fără a crește taxe, pe principiul solidarității care este deja implementat în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. 

Știu că ați elaborat chestionare privind percepția opiniei publice și oportunitatea implementării noului sistem. Ce rezultate ați obținut?

Sondajele făcute printre populația generală au arătat că 80% ar fi de acord cu noul sistem. Sondajele printre lucrătorii medicali au arătat că 40% dintre lucrătorii medicali sunt de acord cu implementarea noului model, 25% nu-și doresc, iar 30% au răspuns că nu știu sau nu înțeleg suficient subiectul. Desigur, o treime nu înțeleg subiectul, probabil este vorba despre specializări în care riscul de a greși este mai mic. Însă, așa cum am menționat deja, există specializări în care riscurile de erori medicale sunt foarte mari și acei medici înțeleg foarte bine că în orice moment ar putea fi chemați în instanță și timp de trei ani ar putea fi târâți prin judecați, trei ani de explicații privind administrarea unui medicament, a dozelor etc. În medicină 2x2 nu este întotdeauna 4. O doză poate să nu fie suficientă pentru un pacient, dar să-l omoare pe altul și medicii înțeleg acest lucru foarte bine. 

Un sistem fără dovada vinei i-ar ajuta să activeze fără stres, iar asta este foarte important. În plus, vor exista economii financiare, pentru că medicii nu vor mai încerca să se asigure pe cont propriu, prescriind prea multe medicamente, consultații sau proceduri care nu sunt necesare. Și, la fel de important, pacienții vor simți că statului îi pasă de ei, de sănătatea lor și de consecințele negative a erorilor medicale. Pacienții nu primesc despăgubiri pentru că ei asta cer, ci pentru pentru că este dreptul lor.  

Vă mulțumim pentru acest interviu!

Sursa: SanatateInfo.md