Orice act medical, la orice nivel nu poate avea loc fără asistenții medicali, o verigă importantă pentru sistemul de sănătate din întreaga lume. Anul acesta, pandemia i-a prins unanim pe toți lucrătorii medicali între ciocan și nicovală. O situație care îi răvășește la propriu, dar asta este meseria care îi definește. Anul acesta și Campania „Cel mai apreciat asistent medical” a fost altfel.
Situația epidemiologică nu ne-a permis să le înmânăm personal diplomele celor nominalizați, dar soluții întotdeauna există.
Singurul bărbat, asistent medical, care a ajuns în top 4 nominalizați anul acesta este Cristian Vizir. Tânărul muncește în secția reanimare la Institutul de Medicină Urgentă, unde sunt spitalizați pacienți cu forme grave de COVID19. Și-a început activitatea aici încă din primul an de facultate. Cristian se află în Zona Roșie, începând cu 30 martie. Acum este în concediu și așteaptă nașterea primului său copil.
„Mulțumesc celor care m-au votat, care au avut încredere în mine și în puterile mele și sper ca în continuare să pot ajuta societatea și oamenii în această situație grea în care ne-am pomenit”, a fost mesajul lui Cristian.
Deși este încă student, Cristian lucrează în secția reanimare a Institutului de Medicină Urgentă din anul 1 de facultate. Întrebat cum îmbină munca cu studiile, spune că un sprijin enorm vine din partea soției.
„La început a fost mai greu, acum fac față, un suport foarte mare îl am din partea soției, fiind și ea asistent medical și studentă în același an. Ceea ce nu reușesc eu, face ea. Călcatul costumelor, mâncare. Mama este asistent medical și am multe mătuși asistente, dar sunt primul care și-a luat inima în dinți și a urmat Facultatea de Medicină. De mic copil am crescut în casă cu ideea că voi merge la medicină. Eu am făcut Colegiul de Medicină din Orhei, unde primul an a fost mai plictisitor pentru mine. După practica de vară, am început să fac voluntariat la spitalul din Orhei, iar apoi am hotărât să dau la Medicină”, povestește Cristian.
Ne-a povestit cât de dificil este să vezi oamenii care nu mai vor să lupte pentru viață, iar ei, lucrătorii medicali din prima linie, sunt cei care trebuie să-i încurajeze și să le dea speranța că vor reuși.
„Am avut o pacientă care era deja sleită de puteri, venise într-o stare foarte gravă. Ne ruga să o lăsăm să plece. Noi nu avem voie foarte mult timp să intubăm pacienții, trebuia deja să-i facem o incizie la nivelul gâtului, doamna avea gâtul mic. Deci, a fost un caz foarte dificil. Eu îi ziceam că trebuie să ne mai vedem la niște plăcinte făcute pe tigaie, dar să nu se gândească la moarte. I-am zis doamnei din ce sat sunt și ea după ce a fost externată m-a căutat și m-a găsit cu ajutorul nurorii”, ne-a povestit Cristian Vizir.
În viitor Cristian și-ar dori să urmeze rezidențiatul în neurochirurgie sau în anestezie.
„Eu întotdeauna am numit colegii din secția reanimare, eroi. Dacă oamenii îi caută în filme, trebuie să știe că ei se găsesc în secția de reanimare a IMU. Noi ne confruntăm cu cele mai grave cazuri, fiecare pacient este un caz nou, iar tu ca lucrător medical trebuie să faci tot posibilul ca să-l readuci la viață”, a precizat asistentul medical Cristian Vizir.
Diana Oarza este asistenta medicală nominalizată la secțiunea Spital Municipal. Ea muncește la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 de 12 ani, dar este și licențiată în drept. Cu toate acestea, îi este greu să se despartă de halatul și boneta albă.
„Toți îmi spun că am mâna ușoară și fac injecțiile foarte bine. Poate de asta m-au votat, dar și pentru că sunt punctuală, receptivă și atentă. Fiind asistentă medicală în secția ginecologie, întâlnim foarte multe femei, pentru care psihologic contează foarte mult grija pe care le-o oferim”, ne-a explicat Diana.
Acum îi pare rău că nu a urmat studiile la Facultatea de Medicină, dar spune că poate acesta i-a fost destinul. În viitor se vede tot în Moldova, dar și-ar dori să se producă schimbări palpabile în sistemul medical.
„Multe trebuie să se schimbe, să fie o altă atitudine față de noi și să fim apreciați la justa valoare. Adică vreau să avem un salariu decent”.
Rodica Cerempei lucrează de 25 de ani la Centrul de Sănătate Soroca. Spune că a rămas surprinsă de voturile venite din partea pacienților, menționând că nici nu știa că există o astfel de campanie.
„Sunt practic ajutorul medicului de familie. Cel mai greu în meseria noastră este legătura dintre pacient și lucrător medical. Nu știu de ce oamenii au pierdut încrederea în sistemul medical. Acum trecem printr-o perioadă care a adâncit și mai mult această neîncredere. Este foarte greu să colaborăm cu pacienții, dar ne străduim să facem față”.
Rodica a fost nominalizată în Campanie la secțiunea asistent medical dint-un centru de sănătate.
Dintre cei nominalizați, cea mai longevivă în sistemul medical este Elena Carp de la Spitalul Raional Cahul. A dedicat medicinei 35 de ani din viață, iar în altă profesie nu a tentat-o niciodată.
„Este o plăcere că pacienții te apreciază. Din 83 sunt asistent medical, 4 ani am fost asistentă medicală la Spitalul Clinic Republican, iar din 87 sunt aici la Cahul, lucrez în secția Chirurgie septică. Aici e baștina mea, aici mi-am făcut familie. Medicina este viața mea. Nu pot să-mi imaginez că aș putea lucra în altă sferă”.
Întrebată ce și-ar dori în viitor, Elena ne-a spus aceeași durere a tuturor lucrătorilor medicali – salarii decente.
„Sunt mulțumită de ceea ce este, însă durerea tuturor celor din sistemul medical sunt salariile. Ar trebui să ne ajungă de la o lună la alta”, a conchis asistenta medicală.
Potrivit datelor Asociației de Nursing, în Moldova din numărul total de asistenți medicali, 99% sunt femei și doar 1% - bărbați. Astăzi, în sectorul medical sunt 22.955 de asistenți medicali care activează în sistemul public și 1.522 – în sectorul privat.
Campania „Cel mai apreciat asistent medical 2020” are loc în cadrul proiectului „Monitorul Sănătății pentru o bună guvernare în RM” implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informațiile prezentate și concluziile expuse în această campanie aparțin în exclusivitate autorilor și nu sunt împărtășite neapărat de Fundația Soros-Moldova.
Vom aminti că www.spitale.md este o platformă online, care are menirea de a îmbunătăți relația pacient-medic-pacient și le oferă acestora posibilitatea să dea o notă spitalului în care a fost consultat sau tratat. De asemenea, pacienții pot lăsa comentarii despre munca și atitudinea personalului medical cu care au interacționat, iar lucrătorilor spitalului, lise oferă o posibilitatea să vadă care este nivelul de satisfacție al pacientului pentru serviciile acordate în spital.